OBIECTIVE GENERALE (PE TERMEN LUNG)
Amenajarea a 3 locuri de joacă pentru copii cu vârste cuprinse între 2-18 ani;
Dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi interrelaţionare între copii;
Îmbunătăţirea parametrilor mediului natural şi a climatului psihoafectiv în comunitate;
OBIECTIVE OPERAŢIONALE (PE TERMEN SCURT)
Amenajarea a cel puţin 1 loc de joacă pentru copii cu vârste cuprinse între 2-18 ani;
Identificarea nevoilor copiilor;
Stimularea dorinţei de implicare în rândul elevilor;
Informarea elevilor liceului cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a proiectului de acţiune comunitară, în scopul amenajării unor locuri de joacă pentru copii;
Implicarea grupului de iniţiativă în atragerea de fonduri de la sponsori pentru derularea şi finalizarea proiectului;
Antrenarea mass-media în diseminarea informaţiilor privind proiectul;
Întărirea relaţiilor între copii;
Descoperirea punctelor forte ale copiilor şi punerea lor în valoare;